Cautarea suprema este aceasta: imbinarea simplitatii si a complexitatii astfel incat, luate individual, fiecare sa se reflecte in cealalta. Aceasta este arta, este totul, este o stare perceputa prin alta, este totul sub forma nimicului.., este coplesitor de frumoasa si aici nu exista opozitie decat in mintea unor nestiutori.
       Iata ce caut, iata ce vreau.., eggart inseamna sublimul unei ambitii, inseamna intangibilul.., sclipirea desavarsita a unei idei.

evolutie

       Varsta si dezvoltarea gandirii au adus cu sine forme noi, armonia a inceput sa aiba substrat iar ideile au ineput sa fie mult mai clar aduse in realitate. De curand am mai terminat 2 lampi si aceasta arta s-a dovedit demna de numele EGGART. 
       Daca pana acum existau indoieli in privinta identitatii, aceste doua modele le-au risipit, atat numele cat si mottoul exprima ceea ce, de la bun inceput, am vrut sa aduc la viata. Astazi eggart traieste in mintea mea, in lucrarile mele, este alaturi de mine constant iar grija cu care ma straduiesc sa ii asigur un viitor se regaseste in fiecare idée pe care o aduc in dimensiunea reala. 
       Numele meu este Bogdan, am 22 ani si aceasta este povestea eggart, ea va continua, de acum incolo, aici iar aceia ce vor sa ajute sau vor sa intre in posesia unei lucrari unice pot fi siguri ca vor fi inclusi in aceasta calatorie.

nasterea EGGART

La scurt timp, in decursul cautarilor mele am descoperit cutter-ul. Imi aduc aminte ca priveam oul si cutterul, puse pe masa in fata mea, si ma gandeam: “Ok, asta taie dar cum naiba il tai eu pe asta care face scandal la cel mai mic impact”. Raspunsul a venit si anii de sculptura si-au dovedit beneficiul. Dupa trasare am ineput incet incet sa misc lama cuterr-ului pe coaja oului iar dupa multe miscari repetate in acelasi loc aveam in fata mea aprox 1 cm de taietura liniara care, evident, necesita finisare. De fapt, stop un pic, nici macar nu am inceput sa tai direct asa.
Primele exemplare erau facute cu pila, faceam gauri foarte mici in coaja urmarind o linie iar la final, daca oul mai era intreg, incercam sa desprind bucatile de ou in speranta ca spatiile mici in care se mai tineau vor ceda. Am avut si cazuri cand nu au cedat.., insa aceea e o alta poveste. Iar dupa toata treaba asta dantelatele mele bucati erau supuse unui tratament cu smilgher fin. Am executat astfel cateva modele, abia apoi m-am gandit si am incercat cu cutter-ul. Si aici putem reveni…
O data descoperit cutter-ul si implicit o crestere a vitezei de lucru am putut concepe modele mai elaborate, amintesc aici oul sectionat in 6, lampa ce insoteste acest articol. Pe langa el au mai fost si altele insa nu foarte interesante.

elemente de concept

       Nici nu mai stiu ce vroiam sa fac exact. Stiu doar ca vanam frumosul ca un nebun. Si mai stiu un lucru: inovatia era al 2-lea nume al meu. Sculptand in lemn de la varsta de 7 ani adunasem cateva unelte prin casa, tot felul de pile, panze de traforaj etc.

       Ideea simbiozei dintre sculptura pe care o faceam in lemn si sculptura in ou exista de ani buni, lipseau insa mijloacele, fie ele fizice sau psihice, nici nu stiu exact. Ideea e ca undeva prin clasa a 11-a s-au realizat cateva conexiuni si mi-am spus “Acum e momentul sa mai fac o incercare”. Am pus mana pe prima pila foarte ascutita ce mi-a cazut in mana, am luat un ou si am inceput sa execut manual miscari rotative intr-un singur punct pe ou. Dupa mai bine de 1 min, timp in care transpirasem de emotii, am auzit un zgomot, ajunsesem pe partea cealalta si oul era intreg.

       Acum provocarea urmatoare era sa dau mai multe gauri fara ca oul sa se sparga. Am reusit sa fac si asta insa nu fara incidente. De multe ori eram aproape sa termin un ou si se spargea.., o luam de la capat cu altul… Dar gaurile in ou nu au fost totul, m-am gandit sa adaug si culoare, si un soclu dragutz… si cam atat, in linii mari cam asa arata inceputul a ceea ce, ulterior, urma sa poarte numele de Eggart.

       Imi amintesc ca in perioada aceea eram constant nemultumit, simteam ca ceva lipseste dar nu reuseam sa imi dau seama ce. Cum creierul meu nu doarme si este un neobosit cautator de solutii am reusit sa inteleg. A fost ceva extraordinar, tin minte ca am deschis ochii intr-o buna dimineata si mi-am spus: “Lipseste lumina”. Din clipa aceea am lucrat fara oprire pana cand am avut in mana un soclu ce includea un bec de 3 V alaturi de 2 baterii si cireasa de pe tort, un ou peste acel bec.
       Nu am cuvinte sa exprim ce am simtit in clipele cand lumina s-a aprins, stiu doar ca au fost cateva secunde de liniste completa in capul meu, pur si simplu ceva explodase acolo sus si eu nu ma mai aflam in lumea fizica, am simtit nevoia imediata sa stau jos, picioarele mele refuzau sa mai imi sustina greutatea. Aceasta mica scena a marcat inceputul tuturor problemelor pentru ca daca pana atunci ceva lipsea, acum acel ceva era prezent si coplesea, facea sa se vada atat de clar ca ceva lipsea. Iar acel ceva era o forma exterioara in armonie cu efectul creat de lumina. Lumina din interior m-a facut sa nu fi vrut sa aprind acel bec.